Epitaf

De Liliana Mărginean, surioara mea de peste mări și țări. Lectură plăcută!

Ieșise de pe autostradă și mașina zumzăia acum fericită pe un drum de țară. Încă nu știa unde urma să ajungă, dar era doar o chestiune de timp. Radioul încă avea recepție bună, și-i dădea înainte cu cîntecele englezești la modă. Sau poate erau cântate de români, dar Dumnezeu îi mai știe în ziua de azi. Tot o apă și-un pământ. Nu înțelegea perfect, dar nu conta, făcea puțină gălăgie, atât cât să-l mai calmeze. Deși nu mâncase încă pe ziua de azi, nu ii era foame, și deocamdată depășise fără să se oprească toate restaurantele (in ultima vreme apăreau ca ciupercile dupa ploaie), cârciumile și prăvăliile din cale. În plus, ploua cu găleata și n-ar fi ieșit din mașină nici mort – plecase de acasă în trombă, nu tu umbrelă, nu tu pardesiu.

Încă era nervos, dar nervii cei mari se mai calmaseră după o vreme. Auzi, să-și scoată ochii pentru o oglindă!! Sigur, prietenii îl avertizaseră, dar el nu și nu, era îndrăgostit până peste urechi. Acum nici nu mai era sigur daca o fi fost chiar dragoste, mai mult infatuare poate, că frumoasă era dar s-a dovedit o proastă până la urmă. A stat cu ea din obișnuință si pentru sex – de ce nu, în fond putea să-i dea papucii oricând. Ca de exemplu acum, acum ar fi timpul, se gândi, și înjură în gând când una din roțile mașinii se poticni într-o groapă. Mama lui de drum.

De parcă scandalul inițial, cind s-a tăiat bărbierindu-se și a spart unica oglindă din casă cu un voleu de zile mari, dar absolut neintenționat, n-ar fi fost de-ajuns. Să nu mai vorbim de tăietura de pe față care SIGUR îi va lăsa o cicatrice, produsă de o bucată din oglinda care s-a prăvălit peste el cu greutatea unui păcat... Mama ei de viață! Și i-a spus atunci, să nu mai vadă oglindă in casă! Las că e bună si cea de pe masă, cu picior. Și de unde bani, când abia puteau trăi din bursa lui de student... Când colo, întors acasă de la doctor, unde i-au pus vreo cinșpe copci, cu fața umflată și încă enervat de penibilul situației, ce a văzut prima dată când a deschis ușa garsonierei?? Pe el, s-a văzut PE EL!! Dacă cineva își poate închipui așa ceva!! Luat pe neașteptate, pe moment a crezut că aveau musafiri. O clipă mai târziu s-a dumirit, când și-a văzut pentru prima dată fața lui frumoasă, nebunia fetelor, acum tumefiată si alterată fără scăpare... de speriat, nu alta!

Pleosc! Un val de apă îi lovi parbrizul și-l trezi din gânduri. Oare pe unde să fie acum? Cu gândurile astea, nu mai băgase de seamă pe unde umblă. Și drumul era gol, nici un om normal n-ar fi ieșit pe așa potop, așa că n-a dat de nimic să îi distragă atenția. Acum, însă, începu să se uite când într-o parte, când în alta. Unde Dumnezeu mă aflu?? Ei, na, parcă contează, când se va sătura de condus, se va întoarce și gata. Își întinse gâtul înainte si strânse din ochi să vadă mai bine – o barieră, dar nu-i nici o cale ferată! Un detur! Sigur, numa asta mai lipsea acum... bodogăni si trase o înjurătură printre dinți.

Deturul incepu surprinzător de bine, fără hârtoape, fără prea mult noroi, ba chiar de loc. Na, las că n-a fost tocmai rău că a ieșit de pe mizeria aia de drum pâna la urma. Mai relaxat, acum parcă și cântecul din radio suna mai bine. Ce zice, găuri negre in cer... dar la versul următor recunoscu melodia. În toane mai bune, își încordă corzile vocale – Shiiine on you craaazy diaaamond!! Bun Pink Floyd ăsta, sau o fi Led Zeppelin?? Ce contează, bun! Și las că vede ea la întoarcere, pân-aici i-a fost. Poate sa plânga pâna i se uscă lacrimile. La câte fete n-ar vrea să fie in locul ei... Cu gândul acesta in minte își pipăi fața – parcă nu-l mai durea chiar așa si nu se mai simțea așa umflată. Puțin mai înviorat, continuă să-și dea apă la moară... Și dacă nu i-ar fi spus!! O fi dat ultimii bani pe ea, pentru că de data asta cumpărase una de un metru jumate, de pus pe ușa șifonierului, și auzi tupeu, cică doar n-a luat altă oglindă în baie ca să poată întelege de ce e așa nervos! Păi sigur, că vrea să se oglindească toata ziua, si acum din cap până-n picioare! Foarte bine, să plece cu oglindă cu tot, că lui nu îi e de nici o folosință... mai ales acum. Iritat, se uită tentativ in oglinda retrovizoare – bună treabă au făcut la spital, nici nu se mai vede roșeața. Mai știi, până la urmă...

Hoooaaa! Frânele mașinii, apăsate brusc și pînă în podea, întâi stârniră o brazdă de apă după care mașina hidroplană, luând o traiectorie mai să calce țăranul ieșit în drum, la ocazie... Acesta sări speriat înapoi, sub adăpostul troiței de unde tocmai se ivise. Mama lui de țăran, da ăsta de unde a mai apărut?! se întrebă iritat. După un moment, în care încercă să-și liniștească inima ce o luase la galop, se întinse și coborî geamul din dreapta. Ce faci, bade, ai înnebunit?? Țăranul, speriat și el, își luă mâna de la gură. Apăi iartă-mă, domnule dragă, strigă, încercând să străbată zgomotul ploii, da io numa ce-am vrut să te opresc că nu-i chiar nimeni în pustietatea asta. Mă-i lăsa în mașină? Cu sufletul la loc, și fără să se gândească prea mult, îi făcu semn să vină. Mama lui de țăran, și mai are și desagi...

Omul își aruncă desagii pe locul din spate, și acum murat bine se aruncă pe scaunul din față. Să-ți deie Dumnezeu sănătate, oftă icnit, că mare bine mi-ai făcut! Cojocul de oaie mirosea mustit, iar desagii miroseau a rântiță. Grozav... Încotro? zise cu voce tare. Da numa aicea, preste deal, dacă faci bine. Ui acolo, nainte, ia-o la deal, și nu te scoate tare din drum. Înjură iar în gând și porni mașina. Dupa o vreme, se întoarse către bătrân și întrebă Pe unde umbli pe vremurile astea, bade, tu nu vezi că-i potopul?? Da io văd, da dacă nu i-oi duce la Anuța mea brănza de părăstas, crezi c-oi avea pace în casă?? Să-ți deie Dumnezeu sănătate, oftă icnit a doua oară, că mare bine mi-ai făcut! Da, mare bine, și-acuma încă un ocol...Fix acum, când parcă în sfârșit îl încerca un fior de foame. De i-ar crăpa oglinda-n două, că numai din cauza ei... Radioul suna surprinzător de bine... ai plâns după lună...continua balada. Bun cântecul ăsta. Lasă că o să oprească undeva în sat, mare minune să n-aibă si boutique. Din gânduri îl scoase țăranul. Da domnule dragă, zo ce-ai pățit, te-ai acățat în ceva? Da zo nu te doare? De-acum iritat din nou, își trecu degetele peste față. Parca copcile se simțeau mai puțin, dar răspunse în doi peri N-am nimic, m-am zgâriat un pic, mare brânză... Cuvântul îi răscoli sentimentul de foame, acum tot mai sâcâitor. Auzi, da nu știi tu vreun loc unde sa pot mânca ceva? Țăranul se gândi un pic. Ba știu dară, numa Duminica nici dracu nu ține prăvălie la noi în sat... Realizarea îl lovi pe neașteptate. Din bine-n mai bine!! Mama ei de viață, se gândi scrâșnind din dinți. Va rezista cumva pâna să se întoarca, doar n-o să-i ia atâta timp, nici cântecul de la radio nu se terminase de când a plecat...

Fojgăiala din dreapta lui îl făcu să se întoarcă și nasul aproape i se îngropă în cojocul greu mirositor al țăranului, care acum, întors din tot corpul, se întindea către locul din spate. Exasperat, lăsă să-i scape un oftat. Mama lui de țăran... Dupa ce cotrobăi bine prin desagi, acesta se întoarse inapoi în scaun, cu o bușitură, și cu un zâmbet încântat pe față. În mâini ținea o sticluță și o bucată de brânză. Ui aici, ia și bagă ceva în gură, c-apăi când om ajunge te-o pune Anuța la masa, zise zâmbind larg și arătându-și dinții surprinzător de sănătoși. Și te mai și oblojește, așa cum știe ea. Și țuica asta ți-o lua durerea cu mâna, numa-ncearc-o! Da, numai asta ar mai lipsi, să-l mai oprească si poliția, și băut, și cu țuica lângă el. Țăranul, parcă citindu-i gândurile, continuă Și nu-ți fă griji, că polițaiu nost îi dus de-acasa astăzi, și-i numa el în toata comuna. Haida, ia, și să-ți deie Dumnezeu sănătate, că mare bine mi-ai făcut! Ce mai conteaza, se gândi, la câte mizerii i se-ntâmplaseră într-o zi... atâta merită și el. Dar și când o ajunge acasă... Luă două mușcături din brânză - chiar bună. Și ploaia parcă se mai potolise, iar foamea parcă i se liniștise în mod miraculos.

Și mai mușcă de două ori, gândindu-se cât oare va mai fi până să ajungă în sat?? Țăranul îi ținea sticluța aproape, îndemnându-l din ochi. Așa că luă sticla si trase o înghițitură. Se înecă, tuși de cîteva ori și aproape pierdu controlul volanului. Mama ei de țuică! Bună, ce-i drept, atâta vreme cât n-o s-o facă lată. Fierbințeala lichidă i se strecură in corp și dintr-o dată parcă se simți mai bine. A avut dreptate batrânul, chiar că are efect! Și ca să adauge la starea de bine ce se prelingea în el, auzi din dreapta lui No ui aicea, că am ajuns. Du-te înainte pe stradă și oprește-te la casa aia verde, de subt culme. Vezi că n-o fost așa departe? Și haida înăuntru! Da, n-a fost departe până la urmă, se gândi luând încă o înghițitură. Bună țuica. Cu voce tare îi răspunse Lasă, bade, că eu nu mai intru, că-i timpul acum să mă întorc acasă. Chiar nu vrei? insistă țăranul. Văzând că nu are cu cine vorbi, oftă și-l întrebă de rămas bun Da de unde ești de loc? Acum mai trebuie să-i dea și socoteală, că n-a dat socoteală destul toată ziua... Eu o iau înapoi, pe unde am venit, răspunse scurt. Dar mulțumesc de tratație, adăugă, gândindu-se cu nerabdare la calea de întoarcere. De-acum puțin obosit, parcă nu mai avea chiar atâta chef de harță. Dar proasta tot dispare, cu oglindă cu tot... N-apăi înapoi nu te mai duci tu acuma, domnule dragă, că o ieșit valea mai dinjos și nici dracu nu se-ncumetă s-o treacă, așa învolburată cum e. Nainte, da, da nu inapoi, adăugă de clarificare. Simți cum îl iau transpirațiile și mai luă o gură de țuică... Mama ei de viață! Din bine în mai bine!! Probabil că expresia întipărită pe față vorbea de la sine, pentru că țăranul se grăbi să-l liniștească. Da nu-i bai, că dacă ieși din sat și te mai duci un picuț dai de-un drum, asfaltat, ce cotește către pădure si de-acolo tot la drumu mare ajungi, numa de-a ocolișu și fără să dai de vale. No, meri cu Dumnezeu și să-ți deie Dumnezeu sănatate, că mare bine mi-ai făcut!


Se simțea ușor, și palmele parcă abia-i atingeau volanul. Asta o fi țuica, se gândi, și mai luă o înghițitură. Foamea îl părăsise, și era tot mai bine dispus. Ba chiar începu să se uite în jur, constatând cu surprindere frumusețea împrejurimilor. Și se gândi, cu un sens de anticipare, la cum va fi viața lui odată scăpat de proasta aia. Fete noi, discuții cu băieții la o bere. Aia da, viață! Gândul la fete îi readuse degetele pe față, și cu uimire constată că nu se mai simțea aproape nimic iar durerea îi dispăruse cu desavârșire. Buni doctorii ăștia. Bun cântec. Și parcă înțelegea tot mai bine. Threatened by shadows at night, and exposed in the light/ Shiiine on you craaazy diaaamond!! Drumul o lua acum la vale, și cum ploaia se oprise cu desăvârșire, deschise geamul. Vântul îi flutura părul și-i mângâia fața, din nou frumoasă, cu pomeți înalți, și ochi adânci și triști.

Hop! În viteză, mașina sărise peste un dâmb și asta îl făcu să rîdă. Mama ei de viață, așa da! Se uită din nou în oglinda retrovizoare, acum încețoșată oarecum, și încercă să o șteargă cu mâneca. Degeaba. Acum, când în sfârșit ar fi avut ce admira. Mama ei de oglindă! Dar nu contează, viața-i era dupa colț, iar el se îndrepta vertiginos către ea. Paralela dintre metaforă si realitate îl amuză, pentru ca nu mai avea mult pâna la curba care urma să-l scoată în drumul mare. O vedea cum se apropie, mai repede și mai repede. Și nici nu trebuia să mai aibă grija mașinii, pentru că, evident, deși nu mai atingea nimic din interiorul ei, ea continua înainte. O vedea cum fuge sub el, și cu un ultim gest, încercă să mai prindă o frântură din fața-i frumoasă, dar oglinda fugea prea repede înaintea lui, și cu un zâmbet, renunță. Mama ei de oglindă!

A doua zi, în timp ce conducea înapoi, polițaiul comunal găsi o mașină trasă pe marginea drumului, chiar înaintea curbei ce urca către sat. Era o mașină goală, cu motorul rulând, iar pe măsură ce se apropia, din radioul dat la maxim putea auzi un cântec, și se surprinse fredonând Come on you target for faraway laughter/ Come on you stranger, you legend, you martyr, and shine!

Acasă, Leonora se pieptăna cuminte în oglindă.

-SFÂRȘIT-