"O man dor tuliel le?" mă întrebă el privindu-mă în ochi, cu pixul pregătit ca să-și noteze ce-i răspund.
L-am privit concentrat preț de cîteva secunde, apoi m-am încruntat și m-am uitat la hîrtii... apoi la ecran... dar răspunsul nu era nicăieri.
"Hmm", am zis. No, amu' ce mă fac, am gîndit. Nu pot să-l pun să repete chiar fiecare frază, că mă fac de toată mîndra de minune. Da' oare ce m-o fi întrebat indianu' ăsta?!
"Hmmm", am zis din nou.
Am mai mimat concentrarea preț de cîteva secunde, după care mi-a venit ideea salvatoare. M-am întors spre colegul său macedonean, a cărui engleză era excelentă, și l-am întrebat:
"What do you think about that?"
Spre rușinea mea, a răspuns imediat, semn că el pricepuse.
În aceeași seară, după cina la un restaurant, contextul fiind mai neoficial, l-am întrebat dacă și el a avut dificultăți în a pricepe engleza vorbită de colegul său indian, sau e ceva în neregulă cu mine. Răspunsul său a fost rapid și edificator: "Mi-a luat vreo 6 luni, timp în care preferam să-i scriu mailuri..."
Publicat de
Alex Deva
2 comentarii:
Pariu că live nu îți ies așa bine, cum le scrii aici!
Cine nu-mi ies? Indienii? ;))
Trimiteți un comentariu