Natural selection

Here are today's entries for the Darwin Awards.

Unfortunately I couldn't stick around for the conclusion (concussion), but it's a shame about that little girl.

După cîțiva ani de tăcere (e păcat că s-a terminat cu "Pe scurt, Romania!"), iată-mă implicat într-un nou podcast. De data asta e vorba de un produs dedicat inițiativelor antreprenoriale din ceea ce, pe la întîlnirile specialiștilor, cu mare pompă se numește "online-ul românesc".

Adică e un podcast despre startup-urile românești pe Internet.

Cea mai mare problemă a fost chiar nomenclatura asta, amestec de cuvinte englezești, românești și romglezești. Dacă cineva are o idee mai bună, să spună!

Ceilalți vinovați pentru acest proiect sînt Filip și Redi.

Site-ul e și avem acolo deocamdată un episod pilot de prezentare. Pe Twitter sîntem startcast_ro și o să apărem și pe iTunes.

Logo-ul ne-a fost realizat de pixelMOTION, care au cîștigat mica noastră competiție și le mulțumim.

Ascultați-ne și spuneți-ne ce gîndiți!

Am citit "Neverwhere"

Am găsit cartea la o librărie din București și-am citit-o în drum spre Blaj. Se poate comanda și de la Okian.

Are 370 de pagini. Mi-a atras atenția prin numele autorului -- căruia pînă acum nu-i citisem decît biografia lui Douglas Adams -- așa că am cumpărat-o. A costat vreo 30 de lei cred.

În carte e vorba de o Londră paralelă, denumită London Below.
Și o fată care deschide uși.
Și un marchiz de Carabas.
Și un agent de asigurări, sau investiții sau așa ceva.
Și un înger pe nume Islington.
Și mai ales the Tube, metroul londonez.
Ah, și o piață plutitoare.

Romanul e deosebit de vizual, fiind scris după un serial BBC omonim al aceluiași autor. E captivant, plin de umor în stilul inconfundabil al lui Douglas Adams, deși nu abundă în surprize. De fapt dacă stai să analizezi povestea, după ce-ai terminat cartea, o vei găsi destul de comună și previzibilă.

...she began to cry, in low, raging sobs, that sounded like they were being tugged from inside her.
"There. There," said the marquis de Carabas, awkwardly, patting her shoulder. And he added, for good measure, "There." He did not comfort well.

Limbajul folosit e destul de simplu și accesibil. Gaiman chiar vrea să fie citit (nu, să zicem, ca Frank Herbert). Romanul e o plăcere de lecturat.

Așa că luați-l și citiți-l!

Te pui cu moneda națională?

Parcarea Kaufland, 4 octombrie 2009. No comment.

Stargate Universe premiere - live blogging

I've been waiting for 15 months for this. I have 2 monitors so I'm blogging while I watch, for the first time, the SGU premiere, "Air". It's a 3-part pilot, the first 2 are airing now, the last one will follow next week.

The starting credits - very 2.0, very Battlestar Galactica. Not like any SG credits ever. Very different, but good.

Opening scene, long shot, ends with Stargate dialing up on an incoming traveller.

First actor ever to appear in SGU: Brian J. Smith as Lt. Matthew Scott.

First minute of action -- brilliant, electric, filled with adrenaline and unanswered questions.

First 5 minutes into the show -- one of the main actors dies!

One thing's certain: these are all high-class actors. No more playing "let's go to Canada to shoot a SciFi and have fun". We're talking real talents here. Every last one of them.

RDA appears in minute 8. Boy, he's looking old, but certainly still got it. Robert Carlyle is right up next. Boy, is he a brilliant actor.

RDA does one of his usual excellent O'Neill renditions, but... boy, is he looking old.

"Welcome aboard the Hammond" -- wonderful, wonderful touch. And David Blue grows on you in, like, 10 seconds.

Much classic Binder-esque and Mallozzi-esque humour.

Ah, here's Daniel Jackson giving new Stargate viewers a brief on the past 12 years of the show. Not bad for less than one minute.

People complain about the pace of the show. It remains to be seen, but so far it's not slow at all.

We're beginning the expected introduction of the characters (we've been living in a flashback for the past minutes). Here's Chloe Armstrong, played by Elyse Levesque with just a small touch of Princess Leia.

Flash-forward again, more about Dr. Rush now. Sko'esh accent, but nothing like Trainspotting.

We quickly meet Tamara Johansen (played by beautiful Alaina Huffman) and the title of the pilot is explained: we're running out of air on the Destiny.

Flash-backs and flash-forwards are aplenty. Time for Col. Everett Young, absolutely wonderfully done by Justin Louis. Ok, he didn't quite die just then.

Ah, there's a sex scene. First one in Stargate, ever. Yes, very BSG.

Here comes senator Armstrong, the experienced Christopher McDonald. Plus some more background on the Stargate, for new viewers.

I've really been looking forward to see how Lou Diamond Phillips pictures Col. Telford (he's also a pilot). So far, 10 out of 10.

First outwards dialing in SGU. Looks much like the rest of SG, except now there's a difference between encoding a chevron and locking it (they come in that order).

Camera's of the shaky BSG sort again, which must be annoying to long-time SF fans. But it does work nicely. Steadycam operators with Parkinson's disease must be getting filthy rich these days in Vancouver.

Yes, there's no life support. Ah, and here's Brody (Peter Kelamis).

David Blue and Robert Carlyle really do make a great pair.

5 or 6 different angles for the same take (Dr. Rush at the whiteboard). Yes, that's a lot of work!

And... here comes the scene in Rush's bedroom that's supposed to break our hearts. And... yes, it's good, quite good, it works. But it's short! Still, I don't mind the pace of the show so far.

Speaking about pace, action picks up now. "Base is under attack!"

Pace is picked up in the flash-forward, which is classic Carl Binder.

Greer was locked up, now released to fight the Goa'uld or some such.

Ah, here's Amanda Tapping, so much for the SG1 guest stars.

It's a bit difficult to find your footing amongst the flashes, but that's a bit of what's keeping one tied to the screen.

I really get the feeling Carlyle wouldn't work quite as well without Blue.

Ming Na does a credible Camille Wray, but so far not a very relevant one.

Here's shooting, but it's like watching Firefly. Not as good as SGA battles. (Yes Joe Mallozzi, I love Firefly too.)

Yep. Battle scenes are definitely Firefly only with more light (meaning bigger budget).

Evac scene -- much more credible than the previous SG1 / SGA ones, but shot practically identically to BSG.

TJ, aka Tamara Johansen, tries to establish herself as the next team doctor, in a very different approach from both Frasier and Beckett. We'll see how that works out.

We glimpse the conflict between Rush and Young and it's credible, though predictable.

Holy crap, these are all talented professionals, down to the last one. I can't decide whose acting I enjoy more.

Ok, so now the past and and future are coming together -- it's minute 40.

Camera work and lighting not revolutionary, but do the job nicely and carefully, with no mistakes. VFX looks a bit cheap (sorry but Mark Savela was simply better). Stunt work isn't bad, but I somehow miss Bamford and Shea.

"Hammond, this is Young, come in!" But not that Hammond...

Nice planetary blow-up. Short to keep it cheap, but nice.

Sam Carter talks to Gen. O'Neill :) ah, the good old days! And boy, is RDA looking especially old in frontal shots.

More shakicam.

Scott: "'re James, right?"
James: "Yes, Lt."
Greer: "How... subtle..."
There, so the entire unit know that James and Scott did the first sex scene in the history of Stargate.

Ah, Bill Dow. He got older too. And better.

Dr. Rush introduces us to the communication devices from the last seasons of SG1. He takes charge.

They're arguing. Works about 50% for me.

Lt. Scott establishes himself quite nicely.

Set's not as bad as some people say. I rather like it. It's different from all ship sets in SG so far, yet looks a little familiar to SGA fans.

The bit with the spherical flying cameras -- they really stole that from me!

1 hour into the show. I'm not sleepy, I'm still very interested in it. So far so good!

Chloe Armstrong just switched from Princess Leia into River Tam.

Rush: "What makes you think I won't try?" Well, how about 15 months of SGU propaganda?

Outside Destiny VFX -- cheap. High-school level. Somebody bring Mark Savela back please!

Parallel story-telling again. Smart shooting, again very Carl Binder.

"Someone's gotta go in there, and close this door." Das Boot, anyone?

Moral dillema, but not a particularly interesting one. And of course Young offers to close the door. You could see that in his face in the SGU promo photos last summer.

And of course he doesn't get to do it, because Joe Mallozzi would hang everyone in the writing department if the solution were THAT predictable. It's still somewhat predictable, though :)

River Tam -- I mean Chloe Armstrong -- cries a river, then kicks Rush. Yes, very Firefly, even Carlyle looks a little like Nathan Fillion in this scene, except for the accent.

Joel Goldsmith really did his best to get a new "aural aroma" for this new series. Like he did for SGA. Very good job writing the score!

Rush and Wallace aren't arguing for once. Doesn't look quite right :)

The observation bay is a nice success. Much like the SGA balcony.

And yes, at 1h21m, we get the main plot device: the stargate will connect itself automatically when it detects a nearby counterpart. And again yes, there's a countdown.

Ah, the White Sands desert in New Mexico, and the first away team in SGU.

And the episode ends on a cliffhanger.


I liked it. Not as much as I liked the SGA pilot at the time, but SGU is more intriguing. It's darker, it's different. If they manage to pull it off, it'll be excellent. There are hundreds of premises that could be exploited to the show's advantage. The acting force is absolutely top. They have everything on their side, except maybe for the VFX.

I have faith in Stargate Universe. Can't wait for the next episode!

The Happy Consequences Of A Gastroscopy

A few weeks ago I've had the first batch of some medical examinations, not the least fun of which included swallowing about 85 km of rubber tube that ended with a webcam, power light and the most delightful set of biopsy pinchers. With no anaesthesia, of course, since we're Romanians, not whiny Americans who can't bear having the Aliens act performed on them with no stuntmen.

After filming a short documentary about my innards in Technicolor, the doctor insisted on keeping some memories (in the form of biopsies) for himself, and further instructed me to puke out the fire hose, to be thereafter inserted into the next patient.

The immediate outcome of this feat was the discovery that I seem to suffer from the Coeliac disease. This is much more preferrable than cancer, but it does involve giving up all food that contains gluten, for the rest of my life.

Gluten is made of a couple of proteins which are typically found in the likes of wheat. That means I can't eat regular bread, cookies, pizza, biscuits, noodles or touch "The Catcher In the Rye" -- something for which I'm actually quite grateful.

However, life exists without gluten, and websites and stores abound to sell us gluten-free flour and gluten-free ready-made products -- mostly replacing wheat with rice. (Yes, about two billion people on this planet have never seen bread and they're doing just fine, probably outliving you and me.)

That brings me to the secondary outcome, which is that my wife and I invested today in a home bread-maker.

This is an electric device which will take some ingredients, swirl them around rather a lot, and then cook up the concoction (pun intended) into something hopefully warmly edible.

The one we chose has "gluten-free bread" among its menu choices, and it can also make baguettes, by employing some suitably pornographic trays.

We therefore proceeded to look up recipes for gluten-free bread, only to be scared away by things like "Xanthan gum", "Ener-G egg replacer" or "Crisco shortening". Or vinegar.

So we simply took the recipe for regular bread -- which came with the bread-maker, and merely replaced wheat flour with rice flour. (We also replaced white sugar with brown sugar, and milk powder with its soy counterpart.)

Then we deposited the ingredients into the belly of the machine, and set it loose.

2.5 hours later the smell was quite enjoyable, and the porthole displayed something almost completely -- but not entirely -- unlike any bread we'd ever seen. Still it was smelling friendly, so we pried it out and cut it.

The inside of the bun looked a steamy light yellow -- quite puffy and uniform, not gooey but still very soft.

It tasted great. We abandoned the rest of the meal -- which my wife had prepared in case our bread experiment went wrong and left us starving -- and ate the bread with a bit of cheese, tomatoes and onions.

You can program these machines so they'll finish the bread for you by the time you wake up, which sounds like a great idea as long as it doesn't set the kitchen on fire.

So, the bad news is, if you and I ever go out together, I can't have pizza. The good news is, from now on I'm eating my own bread, and it's GOOD!

Complete set of pictures: here.

Esti un bou mort (seria 2, ep. 8)

11:35:52 PM kingsely20067: i will get off but remember yiou are not going to find peace in your life for me waisting my pleasure time for a fucking old man who doesnt have any manners so let me tel;l you this i wuill send you to the greatest gods in the world to chat you so that you will die

11:36:39 PM Alex Deva: good to see at least you got manners

11:37:06 PM Alex Deva:


8:51:15 PM Alex Deva: oh, that definitely makes me want to help you.

11:37:11 PM Alex Deva: yes, those are good manners

11:37:23 PM kingsely20067: i will kill you today

11:37:37 PM Alex Deva: you got 23 minutes left

11:37:39 PM kingsely20067: when you sleep you will not wake up agaim

11:37:43 PM kingsely20067: so die now

Only 18 minutes left now... let's see. If only I can decide to whom to leave my Stargate collection!

Locuri de respirat: Salina de la Praid.

Din seria "Locuri de respirat", azi voi vorbi despre salina din orașul Praid, oraș în care îmi petrec o microvacanță.

În perioada asta stațiunea e aglomerată, mașinile-s parcate atît de aproape una de alta că se simte efectul Casimir între ele, o grămadă de lume fumează și asta nici măcar nu descurajează miile de viespi.

În contrast cu starea de-afară, la 140 de metri sub munte se află o mină de sare, unde e răcoare (cam 15 grade) și fumatul e cu desăvîrșire interzis.

Aici poți savura un Tiramisu la restaurant ori la cafenea, poți să te dai pe net ori să privești liniștit ultimul episod din Eureka, poți să joci tenis ori badminton ori, dacă ești prea tînăr ca să citești acest blog, să te destrăbălezi într-un parc baban de distracție pentru copii.

Alte opțiuni: muzeu, băi termale, galerii de artă ori chiar o cramă.

Mai poți să intri într-o capelă originală și să zici "Doamne, îți mulțumesc că m-ai adus într-un loc unde pot respira liniștit cît vreau eu" sau, dacă te duce capul ceva mai puțin, să lingi pur și simplu pereții (probabil acolo unde i-au mai lins cîteva mii de turiști).

Accesul în salină se face cu autobuzul, dar în rest este loc destul și e plin de semne cu "fumatul interzis". Aerul e deosebit de curat și încărcat de săruri sănătoase sărate și saline, astfel că între două linguri cu ciorbă nu ești obligat să respiri scurt și rar pentru că la masa alăturată două fufe au ajuns la a 8-a țigară. ("Vai, bietul antifumător, cum nu poate el respira!")

După cum se vede, abia în fundul pămîntului mai este loc pentru noi, cei (normali) care nu sugem fum în mod voluntar din tuburi de hîrtie.

Ar fi o idee: pentru o zi, să scoatem toate semnele împotriva fumatului, și după ce se umple mina cu fumători, să închidem poarta...

Review: tastatura Kinesis Freestyle

După mai multe căutări și comparații online, am decis că următoarea mea tastatură va fi Kinesis Freestyle, pe care am și primit-o sîmbătă.

Cei de la Kinesis oferă mai multe modele de tastaturi ergonomice atît pentru Mac cît și pentru PC; citind review-uri pe alte bloguri mi s-a părut că Freestyle e modelul preferat de mai mulți programatori interesați de îmbinarea productivității cu ergonomia.

Tastatura e formată din două bucăți conectate între ele printr-un cablu de circa 33 cm (la cerere se poate livra și cu un cablu mai lung) și o articulație de plastic care se poate desprinde. Folosind articulația, cele două bucăți pot fi racordate la unghiuri variabile.

Ambele bucăți dispun de suporturi pentru încheietura mîinii, care sînt demontabile și acoperite cu cauciuc învelit.

Tastatura poate fi folosită orizontal sau înclinat față de planul mesei. Înclinarea poate fi la 10 sau la 15 grade; un accesoriu pe care încă nu îl am permite și 90 de grade (!). Montajul este foarte simplu și nu pune nicio problemă.

Unghiul cu masa și unghiul dintre cele două bucăți rezolvă cea mai mare parte din aspectul ergonomic al produsului. Într-adevăr, poziția fiziologică, normală a brațelor este în mod evident scopul său declarat și atins. Oboseala și durerile cauzate de poziția nefirească a palmelor pe o tastatura obișnuită nu au cum să apară pe Kinesis Freestyle.

Tastatura se conectează la USB printr-un cablu destul de gros, bine ecranat, și suficient de lung pentru orice nevoi. Varianta pentru Mac are culoarea albă și un layout corespunzător pentru taste utile în OSX.

Astfel, există taste funcționale F1-F12, care îndeplinesc și funcții obișnuite pentru o tastatură Apple: controlul strălucirii ecranului, Exposé, Dashboard, multimedia, disk eject. De asemenea, există taste de navigare: Home / End, Page Up / Down, săgeți. (Delete și Backspace sînt taste separate.) În plus însă, Kinesis Freestyle oferă taste dedicate pentru următoarele funcții:

  • Force Quit
  • Dock show/hide
  • Off / Sleep
  • Next / Previous browser page
  • Next / Previous tab -- funcționează de pildă în Adium
  • Cut, Copy, Paste
  • Select All
  • Undo
Din păcate, în minus față de tastatura de iMac, lipsesc taste funcționale mai mari de F12, pe care eu le foloseam foarte intensiv pentru cele 6 desktop-uri virtuale. Acum sînt nevoit să folosesc combinații de taste, ca în Spaces, ceea ce nu-mi prea place.

În ce privește scrierea de text obișnuit, lung, mi-a luat foarte puțin timp ca să mă adaptez la Kinesis Freestyle. După nici 30 de minute puteam scrie orbește la cel puțin aceleași viteze ca pe tastatura standard. Am observat că folosesc preponderent tasta "spațiu" din dreapta și tasta Shift din stînga. Celelalte taste alterante (Alt, Ctrl, Cmd) par a-mi fi mai accesibile pe mîna stîngă, dar nu cu ușurință, ceea ce complică puțin scrisul cu diacritice -- care se obțin prin combinații cu tasta Alt.

Această tastatură nu vă va încetini viteza de scriere -- ba chiar, dacă scrieți extrem de mult text literar (adică nu programare, Excel etc.) veți scrie și mai rapid obosind mai puțin. Totuși, pentru genul de activități care presupun privirea tastaturii este nevoie de o perioadă de acomodare.

Trebuie spus că cei care au de transcris (cules) cantități mari de text vor găsi extrem de utilă plasarea hîrtiilor între cele două module, economisind astfel spațiu pe birou și mai ales efort fizic.

Nu există bloc numeric separat și nici suprapus (ca la laptopuri), deci contabilii sau utilizatorii de Blender vor fi dezamăgiți. Varianta de Mac are 4 LED-uri dintre care doar două (Caps si Fn/Sleep) sînt funcționale; celelalte două deși sînt specifice Windows au fost păstrate probabil din considerente arhitecturale.

Aș spune că principalul dezavantaj al lui Kinesis Freestyle este nivelul de zgomot. Tastele nu fac click ca în anii '90, dar nu sînt nici extrem de silențioase, ca la tastaturile originale Apple din aluminiu. Mai degrabă seamănă cu generația precedentă, din plastic. Deci dacă nivelul de zgomot vă e factor determinant în alegere, probabil ar trebui să căutați altceva. Dar dacă ascultați muzică în timp ce lucrați, ori nu aveți în cameră persoane care au nevoie de liniște, zgomotul generat de această tastatură nu va fi o problemă.

Cursa tastelor pare a fi mai mare decît la o tastatură Apple, dar contactul se realizează devreme, ceea ce înseamnă că tastele pot fi apăsate mai ușor, reducîndu-se astfel atît oboseala cumulativă, cît și nivelul de zgomot.

În concluzie, nu știu dacă e chiar cea mai bună tastatură posibilă, dar cu siguranță e una dintre cele mai bune pe care le-am folosit în ultimii 20 de ani. Pentru cantități mari de text literar este cu siguranță foarte potrivită; pentru programatori, reprezintă cel puțin un cîștig ergonomic.

Din cîte văd, tastaturile Kinesis nu sînt disponibile spre vînzare deocamdată în România. Modelul folosit de mine a costat $149 și consider că prețul, deși cam mare, este pe măsura performanțelor produsului.

  • ergonomie excelentă
  • poziții reglabile
  • taste utilitare foarte practice
  • extrem de simplu de instalat
  • disponibil pentru Mac și PC
  • spațiu între module pentru caiet, transcrieri
  • curbă de adaptare foarte bună
  • nu este o tastatură extrem de silențioasă
  • nu are decît 12 taste funcționale
  • nu are Num Lock
  • nu are bloc numeric
  • afișează un cablu în plus pe birou (între module)
  • preț
(cumpărat de la Kinesis Ergo)

Strange morals

Success: You've rejected a friend!

Underpaid developers?

I know for a fact that companies that develop websites for banks are not underpaid.

I find this completely embarassing and disgraceful:

esti un bou (seria 2, ep. 7)

Astea cu numele meu îs oldies but goldies...

9:03:59 PM rofammy: u from deva
9:04:07 PM Alex Deva: I am not. Are you from rofammy?
9:04:21 PM rofammy: what?
9:04:26 PM rofammy: I am from pakistan
9:04:47 PM Alex Deva: why would I be from Deva then?
9:05:01 PM rofammy: its ok
9:05:09 PM rofammy: sorry i think u dont like to chat with me
9:05:12 PM rofammy: ok dear
9:05:14 PM rofammy: take care
9:05:18 PM rofammy: wish u all the best
9:95:18 PM rofammy: BYE

Mihai Dobre - Odihnească-se în pace!

Cei care mi-ați văzut albumul cu poze de la mitingul aviatic din Tg. Mureș l-ați remarcat poate pe comandantul escadrilei de acrobații "Șoimii României", cel puțin în poza în care saluta mulțimea zburînd, într-o rînă și la vreo 2-3 metri de sol, pe deasupra aerodromului:

Din nefericire, azi în jurul orei 20 -- acum 2 ore și ceva, la ora la care scriu -- palonierul drept al avionului Extra 300L pe care îl pilota s-a blocat deasupra aerodromului de la Clinceni (al cărui comandant era).

Avionul a intrat în vrie și a luat foc la impactul cu solul.

Mihai "Mișu" Dobre a murit la 24 de ani, lăsînd după el o "cheie sol" desenată cu fum pe cer.

Dumnezeu să-l odihnească!

Analiză lexicografică princiară

Am făcut o analiză lexicografică pe toate discursurile publice ale prințului Radu al României Duda, de cînd și-a anunțat candidatura. Am obținut transcrierile de pe blogul dînsului. Bănuiesc că a avut mai multe apariții publice decît sînt acolo pe blog, dar eu doar la alea am avut acces.

Analiza are la bază un total de 15911 de cuvinte ne-unice, care au cel puțin 2 litere. Din astea am scos unele cuvinte care nu au relevanță statistică și am cumulat sinonimele. (Nu e așa complicat pe cît sună.)

Am obținut rezultatul de mai jos:

created at

100 reasons why ZOC beats iTerm

Today I got tired of the slow scrolling of iTerm when there are ANSI colours on the screen (like the Rails app log), so I started shopping around for alternatives. Soon I found ZOC.

Advantages (in no particular order):

0. It works on Windows and Macs. (For Windows users, replace iTerm with Putty and Mac with crap.)

1. You can [enable an option to] doubleclick wherever in a command line and it'll move the cursor straight there. No more arrows keys, waiting 1 minute to reach that single letter you want to change in that huge command line.

2. You can use a proprietary scripting language (REXX) complete with recording capabilities to automate tasks. No programming necessary at all.

3. You can scroll a lot faster than iTerm, even with ANSI colours.

4. You can enable "Snippets", a handy little window that will extract stuff you're likely to be needing again during a terminal session (like IP addresses, OS versions, URLs etc.)

5. It has a much smarter clipboard which you can configure for example to automatically paste right after you copy something, or to trim ending newlines (you know you need this!)

6. You can program autoresponses. Not only in the form of sending back text, but even to run a local program or [REXX] script, etc. Leave your Mac connected to the server, and go to another computer; ssh to the same server, wall or write to your Mac from the console and it'll start VNC for you, or an FTP server, or format the harddisk. So you don't need to allow incoming SSH to your Mac anymore.

7. You can log to a file. Just ran an important script and forgot to redirect output someplace? No problem now.

8. It can ask for a password after a few minutes of idle -- yes, you can also use your screensaver for this, but that'll lock the entire computer, not just your terminal sessions.

9. You can define bookmarks in groups and assign REXX scripts, SSH keys etc. to them. Doing something often? Record it once, do it with a single click from then on.

10. It has embedded SCP so you can send/receive files without typing any commands! Now you can download that big SQL dump from the production server to your computer in 2 clicks. (Or upload!)

11. It supports very cool command line parameters.

12. You can create desktop icons for your connections.

13. You can select blocks (rectangles) on the screen into the clipboard (holding Alt). Copy a single column from a SELECT result!

14. You can APPEND to the text already in the clipboard by holding Ctrl when selecting!

15. You can paste without line breaks.

16. You can edit clipboard contents.

17. You can send the same command to all tabs in the current window. (Yes, iTerm can do that also, but ZOC does it nicer.)

100. You can use it with a modem to connect to your favourite BBS :D

Major disadvantage:
$79.99 (5% discount for at least 5 licenses).

Get it here:

The evaluation version fully works for 30 days, but not necessarily consecutive (now isn't that thoughtful?)

Parada Portului Popular

Azi la Blaj am avut parte de costume populare și a fost foarte frumos.

Lansare la apă

Vă invit să spargeți cîte-o sticlă de șampanie de pupa ultimului meu produs, E un serviciu care vă ajută să aveți acces la toate parolele pe care le folosiți prin intermediul telefonului, dar nu cu vreo aplicație mobilă, ci pur și simplu sunînd la un număr și ascultîndu-le.

Sistemul e complet funcțional și în limba engleză (site-ul e oricum bilingv), dar a trebuit să dezactivez temporar numărul american pentru că cei care mi l-au furnizat oferă o calitate execrabilă și nici urmă de suport. Dacă cineva îmi poate recomanda un furnizor mai bun de numere DID (Direct Inward-Dial) decît ipkall, îi rămîn îndatorat.

Update: am rezolvat și cu un DID pentru limba engleză. Acum sistemul funcționează bilingv atît pe web cît și la telefon.

Aștept păreri!

Thoughts from Skopje

For those of you who are geographically challenged, Skopje is the capital city of the Republic of Macedonia. It's located in the north of the country on the river Vardar, and it has about 700,000 inhabitants, or about a third of the entire population of the country -- which itself is in South Europe, bordering Serbia and Kosovo, Bulgaria, Greece and Albania.

I spent about 4 days in Skopje last week. The city has about twice as many people as Cluj-Napoca but only a quarter of the density, which translates into lots of air, nice open spaces, incredibly fluid traffic and a general healthy decongestion.

Skopje Airport is small; about as small as the one in my hometown of Tîrgu Mureș. However it is functional and far enough from the city (about 20 km). I flew in on a twin-propeller DeHavilland Bombardier operated by Malev. On the way to downtown I noticed a funny anachronism: public buses from the 60s crawling among modern cars... with a Web address painted on their backs. In my mind and memories, these concepts just don't mix :) but then I still remember a world without Internet.

I am not a gourmet -- in fact I like to say that I am more of an Emile than a Remy -- but you can eat very well in Skopje. The traditional dishes are excellent and there are tons of restaurants and cafés all over town.

For example, I've eaten in a place called "Macedonian House" ("Македонска куќа") and also in an original inside-out restaurant, whose interior was decorated with exterior architectural elements (street lamp post, street lights, house number, iron portals etc.) and whose name escapes me now.

Downtown Skopje is modern, generally clean and pleasant. There are many interesting things to be seen and I obviously didn't have time for all. Here are some commented photos (as usual I take photos with my phone, and the entire album is here).

Women ignore me just as much in Macedonia as they do everywhere.

There are a lot of Romanian Dacia Logan cars, and I've also managed to spot a SuperNova and an ancient Berlina.

Kosovo is only 30 km away, on the other side of the Skopska Crna Gora mountains.

I use Google Reader in my breaks.

The government buildings are either modern and glossy with some 3000 years old statues thrown in front...

...or Socialist butt-ugly, like the post-office that looks like Tina Turner. (She's not necessarily ugly, just not the right model for a post-office.)

Notice the PraiseTheLord v2.0 Church with a Prayer Control tower. Here on evening neon...

...and here during daylight.

A government campaign for youth. The sign says: "When did you last TALK to your children?"

A popular grafitti saying "Freedom for Johan!". Johan Tarčulovski is a former Macedonian Police officer who had been convicted by the Hague court to 12 years in prison for war crimes. When I asked one of my Macedonian friends what those crimes were, he said that JT shot 3 Albanian people in retaliation for a previous attack of those Albanians on a Macedonian government facility which saw the death of 8 Macedonian soldiers (BBC story).

Do you know how hospitals have names like "St. This or That", "Mercy", "Holy Trinity" etc? Well, some Macedonians decided to go the other way and opened a clinic named no more, no less than the "Pain Clinic". Dialogue: "Mom, I've just had a car accident!" "Where are you?" "I'm in Pain!" "I know, but where are you?" Oh, and this is also a good name for a rock band.

The "Workers' Karate Club" makes you reconsider the idea of union trouble. I wonder if their union leader is a sensei.

And finally, in this spy shot, I've found one of the former executives of the Lehman Brothers Bank. (He's the one sitting.)

I wish I could've visited Kosovo, but unfortunately there was no time. Perhaps on another occasion. I generally liked Skopje a lot and would advise anyone to travel and see it. It's probably better than you expect.

Oh, here's an airport official with crooked duck legs. (At least they are in the photo.)

Am probleme la tradus

"O man dor tuliel le?" mă întrebă el privindu-mă în ochi, cu pixul pregătit ca să-și noteze ce-i răspund.

L-am privit concentrat preț de cîteva secunde, apoi m-am încruntat și m-am uitat la hîrtii... apoi la ecran... dar răspunsul nu era nicăieri.

"Hmm", am zis. No, amu' ce mă fac, am gîndit. Nu pot să-l pun să repete chiar fiecare frază, că mă fac de toată mîndra de minune. Da' oare ce m-o fi întrebat indianu' ăsta?!

"Hmmm", am zis din nou.

Am mai mimat concentrarea preț de cîteva secunde, după care mi-a venit ideea salvatoare. M-am întors spre colegul său macedonean, a cărui engleză era excelentă, și l-am întrebat:

"What do you think about that?"

Spre rușinea mea, a răspuns imediat, semn că el pricepuse.

În aceeași seară, după cina la un restaurant, contextul fiind mai neoficial, l-am întrebat dacă și el a avut dificultăți în a pricepe engleza vorbită de colegul său indian, sau e ceva în neregulă cu mine. Răspunsul său a fost rapid și edificator: "Mi-a luat vreo 6 luni, timp în care preferam să-i scriu mailuri..."

Primul GeekMeet românesc

Azi am fost invitat la Cluj-Napoca la al patrulea GeekMeet de-acolo. Am vorbit din nou despre Arabela. În premieră a fost invitat și prietenul meu Istvan Szakats, care a venit însoțit de colegă și soție, ambele întruchipate în Rarița Szakats. Au făcut o impresie foarte bună, atît ei cît și prezentarea lor.

Tot azi se mai celebrează două evenimente care au, în mod ciudat, ceva în comun. Este vorba de 150 de ani de la Unirea Principatelor Române, și... 25 de ani de Apple. Ce au ele în comun? Ambele reprezintă succesul zdrobitor al unei echipe de geeks vizionari.

În ideea asta, se poate spune că azi sărbătorim 150 de ani de la primul geekmeet românesc, de la hotelul Concordia din București, în 24 ianuarie 1859. (Pînă atunci am fi putut vorbi de geekmeet moldovenesc ori de geekmeet... țeararumânescian...)

De ce scriu cu î și nu cu â?

Încă se mai leagă de mine unii cititori și chiar ieri am fost interpelat cu ciudatul e 2009, de ce nu scrii și tu cu â ca toata lumea?

Refuz să fiu condus ca o oaie pentru purul interes financiar al cîtorva ticăloși. Insist să fac o schimbare doar dacă argumentele sînt convingătoare, iar în acest caz, voi demonstra că nu sînt. Demonstrația mea stă pe patru picioare, citește-le pe cele care te interesează.

1. Care "toată lumea"?!
Multe publicații cu tiraj național românești scriu cu î. De asemenea, multe edituri publică literatură scrisă cu î. Mulți autori arhicunoscuți scriu cu î. Nu dau nume ca să nu ocazionez comentarii de genul "pai bine bă, tu cu X te compari, care toată lumea știe că e *inserați expletivul preferat*?".

2. Ce treabă are anul?
Orice limbă de pe planeta asta evoluează spre simplificare (uneori pînă la extincția totală). Să complici o limbă înseamnă să dai timpul înapoi, nu înainte. Deci nu eu ar trebui să realizez că e 2009, ci tu ar trebui să realizezi că nu mai e 1890.

3. O mare țeapă națională.
Adoptarea în februarie '93 a grafiei cu â a reprezentat una din miriadele de țepe economice pe care țara asta le-a suportat și încă le mai suportă. Foarte pe scurt (și din nou, fără nume) niște șmecherași s-au gîndit să se îmbogățească de pe urma unui contract cu statul pentru re-editarea tuturor manualelor școlare din România. Deștepți băieți, nu? Vă dați seama că vorbim de o sumă exorbitantă. Chiar și așa, doar 1 lingvist al Academiei Române a fost de acord cu schimbarea. Tot restul academic lingvistic românesc a fost împotrivă, fără excepție. Dar de, nu e prima lege votată fără legătură cu voința poporului...

4. Nu în ultimul rînd, argumentele științifice.
Eu sînt lingvist amator. Totuși, chestiile de mai jos ar trebui să conteze pentru toată lumea.
  • Schimbarea a introdus un criteriu lingvistic aberant, inexistent în restul gramaticii române (adică importanța poziției unui sunet în cadrul unui cuvînt, fie în interior, fie la extremitate).
  • Schimbarea încalcă legea zero a ortografiei românești, conform căreia un sunet e egal fix cu o aceeași singură literă ori același grup de litere (cu anumite excepții notabile și explicabile). Adică, "se citește cum se scrie". Sau WYSIWIG, pentru programatori. Principiul ăsta e susținut de copii deștepți, atît de-ai noștri (Philippide, Densusianu, Ivănescu, Ibrăileanu) cît și de-ai lor (A. Meille, R. Lepsius, Alf Lombard).
  • Etimologic, litera î apare in poziții în care pe vremuri fusese un a doar în 31% din cazuri. În restul de 69%, acolo a fost fie un e, un i, o sau u. Deci adoptarea lui â ca înlocuitor e o tîmpenie și puteau la fel de bine să ni-l impună pe ô ori pe û...
  • Să susții că â dovedește latinitatea limbii noastre e o alta tîmpenie, și asta pentru că din cele 31% din cuvinte în care î chiar provine din a, mai puțin de jumătate au origine latină.
  • î e legat etimologic de i mai dovedesc și substantivele care suportă schimbarea la plural, de pildă cuvînt - cuvinte, tînăr - tineri; de asemenea, în vorbirea populară (care, se știe, rezistă cel mai bine la schimbare) sunetul i se transforma foarte des în î, ceea ce nu se poate spune niciodată despre a: țigan - țîgan, ține - țîne, ziua - zîua. Pentru fanii lui Eminescu, el rimează pe stingă cu plîngă. De altfel o grămadă de poeți clasici români rimează finalul -înd cu -ind, dar niciodată pe -and cu -ând ori cu -înd.

Cred că schimbarea doar de dragul schimbării e o idee proastă, dar să schimbi (strici!) ceva doar ca să se îmbogățească niște ticăloși -- refuz să fiu parte din așa ceva.

Sometimes A Great Notion

Season 4 of Battlestar Galactica just keeps getting better and better. Episode 13 was sheer genius. What incredible attention to details, what storytelling, what film-making!

Many shows get tired after a few seasons ("Prison Break" was just discontinued for that reason, also "Stargate: Atlantis") because their writers haven't been able to breathe life into the episodes, which just dragged on and on, having exhausted all possibilities.

Having gone past this point is a great achievement for the writers of BSG. Not only is their story still sound and interesting, but the latest developments have so smartly turned the tables that I can't help but take my hat off. Now *that* is how you tell a story.

When the ratings and the network threw a dare at them, they came back and said "Oh yeah? Take this then!" and just blew everyone over...

Using actors which are way above the -- let's say -- regular sci-fi shows standards, this show manages to talk to its viewers on a deep, emotional level. It's long gone beyond visual effects and explosions (though those are great and innovative, too). It's simply character development made interesting. It's simply like the actors are telepathically enhancing their characters to interact with the viewers.

If only I could be as creative throughout my life as they are for their show! :)