Criza de minute a curierilor

O firmă românească de curierat pe care prefer s-o păstrez anonimă (indiciu: are numele ca trupa CARGO dar cu US în loc de O, deși mai bine li s-ar fi potrivit cu ES în față și T la coadă) a fost contractată să-mi livreze un colet de la București.

Curierul s-a prezentat la expeditor, a ridicat coletul, a preluat documentele și l-a trimis încoace, la Tg. Mureș unde a ajuns dupa vreo zi-două.

Mă uit "pă net" după numărul de transport și aflu că obiectul a părăsit depozitul din oraș și se află într-o mașină pe a cărei rută din acea zi mă găsesc. Așa că stau frumos și aștept.

Se face ora 12; un telefon rapid la firmă ne spune că nu pot ajuta cu nimic... dar primesc numărul de telefon mobil al curierului.

Care nu răspunde.

Se face ora 15 și știu că după 16 nu se mai fac livrări, așa că încerc din nou. De data asta îmi răspunde o voce slabă, de foarte departe, ca și cînd posesorul ei ar avea telefonul pe speaker așezat între perne pe bancheta din dreapta a unei Dacii papuc pe care o conduce.

- Păi v-am căutat și nu v-am găsit! îmi spune.

- Imposibil, zic. Sîntem 3 oameni aici și vă așteptăm de dimineață de la 9.

- Pe la 10 am ajuns și eu, șoptește doamna -- căci era o posesoare, nu un posesor. Am sunat la interfon și n-ați răspuns!

- Aici n-a sunat defel interfonul, o informez. Da' de ce nu m-ați sunat la telefon?! Că doar de-aia cereți numerele de telefon ale destinatarilor!

- Nu mai am minute, mi se replică sec.

Mă redresez din picajul stupefacției și contraatac slab:

- Păi de ce nu mi-ați dat un bip, ceva?! Că vă sunam eu...

Nu reușesc să deslușesc răspunsul, dar reușim să convenim să ne întîlnim în fața blocului peste 5 minute.

10 minute mai tîrziu doamna cu papuc parchează în dreptul meu, coboară și-mi completează actele pe botul Daciei. Nu mă abțin și întreb:

- Cum vine asta, că nu mai aveți minute?!

- Păi le-am consumat, că-s puține.

- Bun, și îmi trimiteați pachetul înapoi la București pe motiv ca dvs. ați vorbit prea mult la telefon?! Ce vină am eu că vorbiți atîta?

Ridică din umeri.

- Semnați aici și aici. Să-mi dați mărunt, că n-am.

Aproape o săptămînă mai tîrziu (adică azi-dimineață la 8 și-un pic), intru în scară și îmi văd numele pe panoul special destinat publicității care atîrnă pe peretele din interiorul scării, de după ușa cu interfon. Da, acel panou pe care nimeni nu se uită, niciodată. E o notă de transport de la aceeași firmă cu papuci și fără minute, care mă informează că am un colet:



Vă întreb, stimați domni și doamnă:

1. Cînd mi-ați lipit fițuica?! E tot aia pentru coletul de-acum o săptămînă ori am alt colet?
2. De ce n-ați trecut data și ora pe foaie?! Că uite, este loc destul. Să știu și eu cînd m-ați căutat, nu?!
3. Dacă nu mergea interfonul, cum ați răzbit pînă în scară ca să lipiți fițuica (în cel mai greu vizibil loc posibil) și ce v-a oprit să bateți la ușă? Troienele de zăpadă din scara blocului, focul încrucișat de mitraliere, extratereștrii cu lasere, gripa porcină?
4. Ce vină am eu că "vi s-au terminat minutele"?! Nu mi-ați cerut, la București, numerele de telefon tocmai ca să mă contactați la livrare?
5. Ce înseamnă "localitatea 17-18"? Înseamnă cumva că am la dispoziție exact o oră pe zi ca să mă prezint după coletul pe care poate l-am primit? Vreți cumva să vă aduc și niște minute, recompensă pentru efort?
6. Pe cît punem pariu că nu mai apelez la serviciile dvs. niciodată? (Sau cel puțin pînă voi avea probleme și mai mari cu firmele concurente?)

Cu stimă,

Clientul ăla mic și enervant care țopăia de frig afară lîngă Dacia dvs.